Home / Slujbe si Randuieli / Slujbele Bisericii

Slujbele Bisericii

Slujbele Bisericii

Religia se defineşte, în general, ca legătură a omului cu Dumnezeu. Această legătură însă are la bază câteva principii, care sunt definitorii pentru o bună „funcţionare” a acestei legături. În creştinism nu se poate vorbi de viaţă duhovnicească în Hristos fără a exista rugăciunea. Viaţa duhovnicească a credinciosului stă sub semnul rugăciunii, aşa cum viaţa trupească a sa este condiţionată de existenţa oxigenului. Rugăciunea este, dacă mergem pe această analogie, oxigenul necesar vieţii duhovniceşti.

Însă, aşa cum spuneam şi într-unul din numerele trecute, rugăciunea se poate împărţi în două mari categorii: cea personală şi cea obştească.

Rugăciunea personală se poate face oriunde, oricând şi în orice condiţii. Ea nu este îngrădită în anumite reguli de exprimare, şi are la bază libertatea şi personalitatea creştinului. Lui Dumnezeu te poţi ruga oricând, întrucât El este Omniprezent, Atotştiutor şi iubitor de oameni.

Rugăciunea de obşte este o altă formă de rugăciune, în care o comunitate de credincioşi se roagă împreună, după cuvântul lui Hristos, care spune că: „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20). Această formă de rugăciune alcătuieşte viaţa Bisericii, sub forma slujbelor bisericeşti. În cadrul acestor slujbe avem de-a face cu o oarecare formă de standardizare a exprimărilor şi mişcărilor liturgice, scopul fiind dat de nevoia de ordine şi împlinire a funcţiunilor principale ale rugăciunii: lauda, mulţumirea şi cererea. Mai trebuie spus că această formă de rugăciune se face sub îndrumarea şi cu participarea activă a slujitorilor bisericeşti.

Desigur că de-a lungul timpului Biserica a trebuit să ţină cont de nevoile şi evoluţia societăţii, de aceea, de-a lungul timpului vom observa o evoluţie a rânduielii slujbelor. În acest fel, astăzi observăm cu uşurinţă că slujbele Bisericii sunt încărcate de momente simbolice care vin să ajute pe credincios în înălţarea inimii sale către Dumnezeu, dar şi în înţelegerea adevărurilor de credinţă. În aceste sens, în componenţa slujbelor vom găsi diferite elemente liturgice, care sunt aşezate după o anumită rânduială, numită şi „tipic”. Aceste elemente sunt diverse, şi ele includ:rugăciuni, cântări liturgice, lecturi din cărţile sfinte, gesturi liturgice, mărturisiri de credinţă. Toate aceste elemente sunt combinate între ele, funcţie de scopul respectivei slujbe, şi ele se încadrează întotdeauna între o formulă de început şi una de sfârşit.

Dacă ar fi să facem o împărţire a slujbelor bisericeşti, observăm că există mai multe criterii după care putem să facem această împărţire. Astfel, după structura lor, găsim trei feluri de slujbe bisericeşti:

* rugăciunea simplă, care se rosteşte de regulă de preot pentru anumite nevoi personale ale credinciosului, sau în anumite momente importante din viaţa Bisericii;

* rânduieli liturgice, care se compun de regulă dintr-o rugăciune, care constituie partea principală, şi alte câteva elemente liturgice, ca de exemplu cântări sau lecturi, care vin să întregească scopul şi semnificaţia slujbei respective;

* slujbe propriu-zise, care sunt de o întindere şi complexitate ceva mai mari, şi care corespund unor nevoi bisericeşti mai importante.

Funcţie de timpul în care slujbele bisericeşti se oficiază, avem şi aici o împărţire, după cum urmează:

· slujbe ce se oficiază în mod periodic, la momente bine stabilite în cadrul unei zile liturgice, care au o importanţă capitală în viaţa Bisericii. Aceste slujbe se mai cunosc şi sub denumirea de „Laude bisericeşti”, şi ele vin să împlinească nevoia de slujire a obştii, mai ales prin funcţiunea de laudă şi preamărire a lui Dumnezeu şi persoanelor sfinte. Viaţa Bisericii a determinat stabilirea numărului acestor laude la şapte, iar motivaţia lor este dată de cuvântul psalmistului David, care spune: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.” (Psalm 118, 164). Denumirile acestor 7 laude sunt, în ordinea lor cronologică de desfăşurare într-o zi liturgică: Ceasul IX, Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, utrenia, Ceasurile I, III, VI, Sf. Liturghie.

· slujbe ce au caracter periodic, dar nu zilnic, şi care au o importanţă secundară în viaţa Bisericii, importanţă ce derivă din caracterul personal al rugăciunii. Aici putem enumera diverse rânduieli cu caracter personal (rugăciunea de dimineaţa, de seara, la masă), Paraclisele, Canoanele, Acatistele. Acestea se pot săvârşi atât la comun, dar şi în particular. Şi aici întâlnim cu precădere funcţiunea de laudă şi preamărire a lui Dumnezeu.

· slujbe pentru diferite nevoi personale sau obşteşti, care se cunosc sub denumirile de „Sfinte Taine” şi „Ierurgii”. Aceste slujbe au legătură imediată cu diverse momente importante din viaţa credinciosului sau a unei comunităţi de credincioşi, şi se bazează mai mult pe funcţiunea sfinţitoare a cultului public, întrucât ele au ca scop împărtăşirea harului divin către credincioşi.

Se întâmplă uneori ca, din diverse motive, anumite persoane sau grupuri de persoane să conteste această formă de vieţuire obştească a Bisericii, aducând ca argument faptul că legătura cu Dumnezeu are ca principală caracteristică unicitatea şi individualitatea persoanei, prin urmare religia ar trebui exprimată privat şi individual. Această tendinţă este observabilă mai ales în ţările secularizate ale Apusului, dar şi în cadrul cultelor protestante şi, mai ales, neo-protestante, care, deşi practică anumite forme de adunare a credincioşilor, totuşi resping viaţa Bisericii sub forma slujbelor bisericeşti. Plecând însă de la principiul iubirii în Hristos, enunţat la începutul acestui articol, putem spune cu certitudine că mântuirea nu se câştigă de unul singur şi că religia nu poate constitui o chestiune personală, aşa cum greşit afirmă anumite state europene (Franţa, Germania). Viaţa obştească a bisericii are, pe lângă celelalte scopuri spirituale, un profund caracter de echilibrare socială. Aceste forme de împreună-participare la rugăciune vin să explice credinciosului că el nu este o singularitate înaintea lui Dumnezeu, că „Tatăl nostru” din ceruri ne iubeşte pe toţi la fel. Prin urmare toţi beneficiem de chipul lui Dumnezeu sădit în noi, şi fiecare se bucură de libertate, iubire şi şansa mântuirii în mod egal. Ceea ce ne diferenţiază unii de alţii nu ar trebui să ne dezbine şi să ne izoleze, ci dimpotrivă, conform învăţăturilor Bisericii, avem de-a face cu „o unitate în diversitate”.

Prin urmare, participarea credinciosului la aceste slujbe este extrem de importantă, pentru a înţelege faptul că umanitatea este chemată la iubirea semenului, şi nu la o formă de trăire izolată. În viziunea hristică a Biserici societatea trebuie să evolueze sub forma comunităţii care are în mijloc pe Hristos, nu a grupului de indivizi, în care fiecare are idolul său.

DRD. SORIN OVIDIU ANGHEL

Despre AV. ANGHEL

Biroul nostru de avocatura, cu sediul in Bucuresti, este unul modern si progresist care ofera consiliere juridica, asistenta juridica si reprezentare juridica la cel mai inalte standarde pentru persoanele fizice si juridice. Fiecare sarcina este realizata in favoarea clientului, este de competenta noastra sa preluam cele mai dificile intrebari si sa oferim cele mai clare raspunsuri. click aici pentru mai multe detalii
Scroll To Top