Portal Crestin – Ortodox
Degeaba vom umple ghetuţele copiilor noştri cu bunătăţi, dacă nu le vom umple şi sufletele cu valorile necesare unei educaţii sănătoase.
An de an, Sărbătoarea Sfântului Nicolae începe oficial o perioadă aşteptată cu drag de toată lumea. Numită uneori, sec şi rece, „luna cadourilor”, luna decembrie este de fapt luna în care suntem chemaţi să înţelegem importanţa darului şi a dăruirii în viaţa noastră. Aparent nepotrivit cu această lume contemporană, din ce în ce mai mult axată pe valori materiale, Sfântul Nicolae este modelul desăvârşit prin care dăruirea, fie şi materială, duce la împlinirea conceptului biblic: mai fericit este a da decât a lua. Concept care astăzi pare total inutil şi naiv, într-o lume ce divinizează in crescendo treimea economie-profit-piaţă (apropo…aţi sesizat ce importantă a devenit economia în viaţa noastră cea fără iconomia lui Dumnezeu?). Ca să nu mai vorbim de comercianţii ce ne presează să cumpărăm câte ceva, păcălindu-ne că fericirea noastră este proporţională cu valoarea bunului cumpărat.
Aşadar, mai întâi către micuţii noştri, e vremea darului şi a dăruirii,. Însă din ce în ce mai mulţi oameni mărturisesc că, an de an, ceva începe să lipsească din această ecuaţie dăruitor-dar-primitor. Ca un ecou al creşterii depresiei, singurătăţii sau sentimentului de înstrăinare, auzim din ce în ce mai des mărturisirea că parcă nu mai e ca altă dată, parcă ceva lipseşte din tot acest foşnet al desfacerii de cadouri. Ce să fie lipsă oare?
Sfinţii ne învaţă că dăruirea nu este doar actul mecanic prin care oferi un dar cuiva. În fiecare dăruire trebuie să pui un pic din tine, din inima ta, din valorile tale. Sau, şi mai bine spus, o fărâmă de suflet. Asta pentru că pe noi ne bucură doar apropierea sufletelor. Practic, un dar nu este nimic altceva decât un mijloc prin care ne exprimăm dragostea creştinească a unuia către altul. Şi, aşa cum este şi firesc, la ziua de cinstire a Sfântului Nicolae, arătăm dragostea noastră către cei mai mici, căci Sfântul, aşa cum viaţa lui o dovedeşte, a fost un mare iubitor şi dăruitor către copii.
Degeaba însă vom umple ghetuţele copiilor noştri cu bunătăţi, dacă nu le vom umple şi sufletele cu valorile necesare unei educaţii sănătoase. În van vom achita, mecanic, cu of-uri sau mercantilism facturile cadourilor materiale către copiii noştri, de nu vom şti să ne achităm şi „factura” pe care scrie „părinte”, învăţându-i să deosebească binele de rău, încă de la începutul vieţii. În zadar vom spera ca micuţii noştri să devină cineva de nu vom şti să-i învăţăm că nu vor putea ajunge acolo fără Acel Cineva al cărui chip îl purtăm în suflet: Dumnezeu.
Fericiţi deci părinţii care vor şti să dea o bună educaţie copiilor lor, căci prin aceştia vor primi înapoi cinstea şi demnitatea de vrednici părinţi. Dar vai de părinţii care se vor grăbi să bifeze, în treacăt şi cu atenţia distrasă, momentul în care, cred ei, trebuie să dea ceva copiilor lor. Căci trebuie pus nu doar în şosetă sau bocanc, ci şi în inimă, deoarece, aşa cum mărturiseşte Cartea Sfântă, din inimă ies cele bune sau cele rele, funcţie de ce însămânţăm acolo.
Prin urmare, să nu ne limităm doar la dulciuri, jucării sau alte bunuri materiale. Să punem, alături de acestea, valorile definitorii ale umanităţii şi creştinismului,căci, procedând aşa, vom vedea ceea ce majoritatea părinţilor îşi doresc: o lume mai bună pentru copii lor.
Dar lumea aceea nu apare de nicăieri, ea va trebui să răsară din inimile copiilor noştri.
Mai exact, din ce punem azi, acum, în ele.
